Deși suntem de puțin timp pe piață, fiind înființați în luna decembrie a anului 2023, fondatorul brandului REED MASTER a activat în domeniul acoperișurilor cu stuf încă din anul 2015, acumulând o experiență de peste 10 ani în acest domeniu.

În ceea ce privește istoria noastră, putem spune că brandul nostru a apărut pe piață ca o continuare a tezaurului familiei în arta meșteșugului cu stuf, provenind din zona Deltei Dunării unde toate locuințele erau acoperite cu materialul cel mai accesibil – stuful. Creatorul brandului a fost instruit, format și atent supravegheat de către tatăl său, care la rândul său a fost integrat în arta acoperișurilor cu stuf de către tatăl său. Cu alte cuvinte, am ales să ducem mai departe darul moștenit din bătrâni; și anume meșteșugul acoperișurilor cu stuf.

A urmat o perioadă în care am încercat să aplicăm cunoștintele în domeniul construcțiilor pe piața din București, însă în anul 2020, odată cu pandemia COVID-19, am fost nevoiți să renunțăm la visul nostru, așadar am fost forțați să ne reîntoarcem, în zona de reședință, la ceea ce puteam face fără a întâmpina mari dificultăți.

Prin prisma experiențelor acumulate în ultimii 10 ani, s-au realizat proiecte ale acoperișurilor din stuf atât pe întreg teritoriul României, cât și peste granițe. Am executat lucrări, prin intermediul diverselor parteneriate, în țări precum: Franta, Germania și Marea Britanie. Cel mai frumos, dar și cel mai complex proiect pe care l-am realizat în străinătate a fost acoperușul din paie de secară.

În prezent, pe lângă proiectele cu acoperișuri din stuf, punem suflet și în proiectele de construcții, unde fiecare lucrare este personalizată și adaptată în funcție de nevoile și plăcerile clienților.